Podul lui Dumnezeu sau Podul natural cum i se mai spune se află în centrul localităţii, în apropiere de primărie, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin, traversând Valea Pragului. El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 m lungime, 13 m înălţime, 22 m lăţime şi 9 m deschidere.
Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremuirii.
Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului.
Localnicii au păstrat numeroase legende despre formarea Podului care explică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor:
„Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgârâind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)”.
Legendele podului Există mai multe legende legate de acest pod natural. Se spune că în peştera Ponoare locuia Aghiuţă, Necuratul însuşi, ocupându-se liniştit de răutăţile sale. Însă oamenii l-au rugat într-o zi pe Dumnezeu să îi scape de diavol, iar acesta, ascultându-le ruga, a lovit tavanul peşterii, prăbuşindu-l peste intrare. Aghiuţă, priceput, a scăpat prin a doua ieşire a peşterii, agăţându-se cu ghearele de un deal şi formând astfel cele două câmpii denumite astăzi Afrodita şi Cleopatra. El veghează asupra oamenilor care vizitează locul, fără a mai putea să-şi reia reşedinţa.
O altă variantă a poveştii spune că Sfântul Nicodim căuta cascada ce i s-a arătat în vis şi deasupra căreia voia să construiască o mânăstire. În drumul său a oprit la Ponoare, unde a fost, însă, acuzat de furt şi alungat de săteni. Atunci, pentru a putea scăpa, Dumnezeu i-ar fi construit podul care să-i uşureze trecerea, printr-o mişcare arcuită a mâinii. Nicodim nu a fugit, însă, fără a lăsa în urmă lui un blestem, acela ca apele să fie înghiţite şi să nu permită niciunei vietăţi să trăiască. Apa este, acum, înghiţită de peşteră, care o revarsă la ploile puternice, iar nicio vietate nu trăieşte în lacul de lânga ea. Apoi şi-a continuat drumul, urmându-şi destinul şi construind Mânăstirea Tismana.
„După ce a ctitorit mânăstirea Vodiţa, Cuviosul Nicodim a venit aici la Ponoarele, unde a dorit să facă o mânăstire. Se pare că oamenii au fost cei care au fost împotriva acestui proiect deoarece se gândeau ei că Nicodim în momentul în care va ctitori la Ponoare o mânăstire vor pierde o parte din pământurile lor. Şi atunci socotind că este o zonă destul de neprielnică agriculturii şi pământul pe care îl au vor trebui să-l dea, ei nu au primit cu bucurie această veste că s-ar face o mânăstire la Ponoare. În momentul în care s-a hotărât să plece, pentru ca să întărească mai mult argumentele, unii dintre localnici se spune că ar fi pus în traista cuviosului o găină tăiată şi un briceag. Astăzi este un loc la ieşire din Baia de Aramă numit Valea Găinii, este locul unde l-au prins pe Nicodim, l-au bătut şi au arătat oamenilor că el era un hoţ”, ne spune preotul Vasile Ganţu, protopop al Protoieriei Baia de Aramă.
Din acel moment, cuviosul a plecat la Tismana, unde a găsit un loc prielnic pentru construirea unei mânăstiri, actualmente un simbol creştin al Olteniei. Înainte de a pleca, el a blestemat apa de la Ponoarele: să se zbuciume, să fie fără peşti şi să o înghită pământul. Aceste lucruri s-au şi întâmplat, pentru că pe cursul ei s-au construit opt mori, în ea nu trăieşte nicio vietate, iar la un moment dat, pământul o înghite, apa intră în cavitatea subterană a unei peşteri brusc şi dă impresia că e înghiţită de pământ.
