Sala de Apel. Se numește așa pentru că această cameră era locul ideal pentru a ține evidența persoanelor care intrau și ieșeau din Mina Rudolf. În Sala de Apel tronează, în toată splendoarea sa, Scara Bogaților. Scara Bogaților, situată în mijlocul Sălii de Apel, servea drept acces spre minele Terezia și Rudolf înainte de finalizarea lucrărilor la galeria de transport. Dâre paralele migălos tăiate pe pereți de ciocanele tăietorilor de sare stau mărturie muncii istovitoare a necunoscuților care au muncit aici de-a lungul secolelor. Din momentul coborârii pe scări a Împăratului Francisc Iosif, nici un miner nu a mai avut voie sa folosească această scară, ea fiind destinată doar nobililor. De aici și denumirea ei, de Scara Bogaților.  Este cea mai veche structură de lemn din Salină, făcută din lemn de brad, având câteva avantaje care îl recomandă pentru a fi folosit în mediul salin. Rășina sa neutralizează sarea și nu o lasă să cristalizeze. De asemenea, lemnul de brad nu se rupe dintr-o dată, el este format din mai multe straturi și avertizează din timp dacă sunt tensiuni care pot provoca rupturi. Într-o nișă săpată în sare în peretele estic al Sălii de Apel, se află Altarul, locul de rugăciune al tăietorilor de sare și locul unde renăștea speranța și credința pentru vremuri viitoare mai bune. Legenda spune că, într-o dimineață, ciungul, un muncitor în vârstă care suferise un accident în Salină, responsabil cu aprinderea torțelor din mina în fiecare zi, a simțit prezența lui Dumnezeu. A văzut pe acel perete de sare, la lumina torței, chipul Maicii Domnului, care îl ținea în brațe pe pruncul Isus. Fiind foarte credincioși, oamenii au hotărât să sape altarul în acel loc, unde, în fiecare dimineață, preotul Salinei ținea o slujbă, pentru a fi protejați cu toții.

Mina Rudolf are o formă de sală trapezoidală numită in termeni tehnici abataj în talpă. Aceasta a fost incepută în anul 1867 și are o lățime de circa 50 m, o lungime a vetrei (talpa abatajului) de 80 m iar adâncimea este de 40 de m. Scările coboară de a lungul a 13 etaje fiecare având marcat anul în care a fost săpat. Datorită infiltrațiilor pe peretele nordic s-au format stalactite de sare cu o viteză de creștere de 2 cm/an. Ca urmare a lucrărilor din ultimii ani Mina Rudolf a fost dotată cu o serie de elemente noi care sunt destinate turiștilor: sală de concerte, teren de sport, gondolă, minigolf, bowling. A fost montat și un lift pentru a ușura accesul în mină.

Mina Ghizela a fost deschisă în 1857 și urma să fie o mină similară minei Rudolf însă s-au executat doar lucrările pregătitoare, lucrarea fiind abandonată. In 1992 la deschiderea minei pentru tratament a fost extinsă sala octogonală.

Mina Terezia este o mină de tip clopot cu o adâncime de 90 m în a cărei vatră s-a format un lac subteran cu adâncimea de 5-8 metri și un diametru în jur de 70 m. Mina a fost exploatată incă din 1690. Aici se află celebra cascadă de sare pe peretele nordic al minei, cascadă ce s-a format prin depunerea sării din soluția salină ce se prelingea din galeriile romane. Recent s-a amenajat un debarcader cu bărci pe lacul subteran din Mina Terezia și o zonă de promenadă deosebită prin arhitectura elementelor ce o compun.

Galeria Franz Josef. Pentru a facilita și mai mult exploatarea sării între 1853 și 1870 este construită o galerie orizontală pentru transportul sării la suprafață. Această galerie avea inițial 780 m însă a fost prelungită astfel încât acum are 917 m. Un aspect interesant ce merită menționat este că între 1948 si 1992 a avut rolul de depozit de brânză.

Sala puțului de extracție este o cameră ce găzduiește puțul de extracţie prin care sarea exploatată în mina Rudolf era transportată pe verticală, până la nivelul Galeriei Franz Joseph. Puțul de extracție de aici face legătura între galeria de transport Franz Josef și vatra minei Rudolf. Are 87 m adâncime și este împărțit în 3 zone: două destinate transportului sării exploatate în Mina Rudolf și o parte în care se află scările folosite pentru circulația muncitorilor. Aici se păstrează și acum un scripete vechi, din lemn, utilizat la săparea puțului. Urmele trecutului dăinuie la tot pasul. Sus, în tavanul camerei, deasupra puțului, se vede și acum locul în care a fost săpată o turlă de 10,5 metri, în care au fost montate două molete – niște scripeți din oțel – care sunt funcționale chiar și în prezent, cu toate că au fost amplasate acolo acum mai bine de 150 de ani, tocmai în 1864.

Sala Crivacului, cu povestea extragerii sării este o încăpere octogonală, în care este montat un troliu cu ax vertical cunoscut sub denumirea de „crivac” sau „gepel”. Construit în anul 1881, Crivacul din salina de la Turda este singurul utilaj de acest tip din toate salinele din Europa care este conservat în locul în care a funcționat. În Sala Crivacului, simți urmele procesului de exploatare a sării. Parcă auzi copitele cailor și vocile “mileriștilor” sau “rotarilor” care se ocupau de încărcarea sării în vasele de extracție