Viziteaza Romania | Obiective Turistice | Trasee montane

Pestera Ghetarul de la Scarisoara, judetul Alba-Iulia (Imagini noiembrie) (2018)

15 November 2018 admin 78
+3 3
Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.

Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km.

Acces rutier:
- pe DN15 Târgu Mureș - Turda, DN75 Turda - Câmpeni - Albac - Gârda de Sus, DJ750 Ghețari;                       
- pe DN1 Cluj-Napoca- Gilău, DJ107P Gilău - intersecție DN1R Poiana Horea - Albac, DN75 Albac - Gârda de Sus, DJ750 Ghețari;
- pe DN1/A1 Sibiu - Sebeș
- A1 Alba Iulia, DN74 Alba Iulia - Abrud, DN74A Abrud - Vârși, DN75 Vârși - Câmpeni - Albac - Gârda de Sus, DJ750 Ghețari;
- pe DN76 Deva - Brad, DN74 Brad - Abrud, DN74A Abrud - Vârși, DN75 Vârși - Câmpeni -Albac - Gârda de Sus, DJ750 Ghețari;
- pe DN76 Oradea - Beiuș - Ștei, DN75 Ștei – Nucet - Arieșeni - Gârda de Sus, DJ750 Ghețari.

Bine de stiut:
- drum asfaltat si bun din orice directie ati veni;
- se percepe taxa de vizitare: 13 lei adulti, 10 lei copii, elevi;
- temeparturi scazute in pestera.

Alte informatii:
Sursa text: https://ro.wikipedia.org/
Site ne-oficial: https://www.arieseni.pro/
Localizare: comuna Gârda de Sus, județul Alba, zona Transilvaniei
Autor imagini: Marocico Adrian   

Imagini



Articole asemanatoare

Pestera Polovragi, judetul Gorj (Imagini august) (2018)
Peștera Polovragi se găsește în Munții Căpățâna, pe malul Oltețului, la o altitudine de
Judetul Gorj
Peștera Românești, judetul Timis (Imagini mai) (2018)
Peștera Românești este situată la sud-est de satul Românești din județul Timiș în
Judetul Timis
Vf Bihorul Mare - Izbucul Tauz - Ghetarul Scarisoara -
Varful Bihorul este cel mai inalt varf din Muntii Apuseni, avand o altitudine de 1849
Judetul Alba Iulia / Imagini / Peisaje
Pestera Valeaga, Muntii Aninei (Imagini) (2016)
In caz ca sunteti in cautarea unei drumetii si doriti o plimbare prin racoare si natura
Judetul Caras Severin / Imagini / Peisaje
Podul lui Dumnezeu (Podul Natural de la Ponoarele)
Podul lui Dumnezeu sau Podul natural cum i se mai spune se află în centrul localităţii,
Judetul Mehedinti
Adauga comentariu