Obiective Turistice Romania | Trasee munte

Manastirea Nera, judetul Caras-Severin (Imagini septembrie) (2018)

7 October 2018 admin 36
+2 2
Mănăstirea Nera este aşezată în apropierea localităţii Sasca Montană, pe malul stâng al râului Nera, la 20 km de Oraviţa, în Munţii Locvei. Aşezământul monahal apare la iniţiativa şi prin strădaniile Domnului Dr. Pavel Chirilă, originar din Slatina-Nera şi fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, prin decizia de înfiinţare a mănăstirii, dată la 19 iulie 1994, ca biserica mănăstirească să fie închinată Sfintei Cuvioase Parascheva. Vrednicul de pomenire Emilian Birdaş, episcop al Caransebeşului în perioada 1994-1996, a pus piatra de temelie a aşezământului monahal în 14 octombrie 1994, iar în toamna aceluiaşi an a fost numită ca stareţă rasofora Nicodima Moisă.

Acces rutier: 
- D.N. 57 pe Ruta Oraviţa – Instersecţia de la Ciuchici – Macovişte  – Sasca Montană, apoi pe drum forestier 2 km

Bine de stiut:
- drum asfaltat si foarte prost din Oravita pana la manastire;
- drum forestier destul de bun de 2 km de la Sasca Montana pana la Manastirea Nera;
- nu se percepe taxa de vizitare;
- posibilitatea de a va cumpara suveniruri, icoane, carti precum si ceaiuri din plante naturale culese de maicute;
- manastire de maicute.

Alte informatii:
Sursa text: https://www.episcopiacaransebesului.ro/
Site oficial: -
Localizare: comuna Sasca Montana, judetul Caras-Severin, zona Banatului
Autor imagini: Marocico Adrian  


Imagini



Articole asemanatoare

Manastirea Izvorul lui Miron, judetul Timis (Imagini mai)
Mănăstirea „Izvorul lui Miron” de la Româneşti, una dintre cele mai reprezentative
Judetul Timis
Morile de apa de la Rudaria - Eftimie Murgu (Imagini
Pentru cei care si-au propus vizitarea Cascadei Bigar, le recomand si vizitarea Morilor
Judetul Caras Severin / Imagini / Peisaje
Manastirea Calugara (Imagini) (2016)
Cateva imagini noi cu Manastirea Calugara realizate pe 24 septembrie 2016. Din pacate
Judetul Caras Severin / Imagini / Peisaje
Orasul Oravita vazut de la inaltime (Video) (2016)
Mai jos aveti un video foarte bine realizat la o calitate superioara prezentata de catre
Video Romania
Manastirea Calugara (2016)
Manastirea Calugara este o manastire ortodoxa din Romania situata in comuna Ciclova
Judetul Caras Severin
Adauga comentariu